Cantares de Salomão 2
Eu sînt un trandafir din Saron, un crin din văi. -
Ca un crin în mijlocul spinilor, aşa este iubita mea între fete. -
Ca un măr între copacii pădurii, aşa este prea iubitul meu între tineri. Cu aşa drag stau la umbra lui, şi rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele.
El m'a dus în casa de ospăţ, şi dragostea era steagul fluturat peste mine.
Întăriţi-mă cu turte de struguri, învioraţi-mă cu mere, căci sînt bolnavă de dragostea lui.
Să-şi pună mîna stîngă supt capul meu, şi să mă îmbrăţişeze cu dreapta lui! -
Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi cerboaicele de pe cîmp: nu stîrniţi, nu treziţi dragostea, pînă nu vine ea! -
Aud glasul prea iubitului meu! Iată -l că vine, sărind peste munţi, săltînd pe dealuri.
Prea iubitul meu seamănă cu o căprioară, sau cu puiul de cerboaică. Iată -l că este după zidul nostru, se uită pe fereastră, priveşte printre zăbrele.
Prea iubitul meu vorbeşte şi-mi zice: Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso!
Căci iată că a trecut iarna; a încetat ploaia, şi s'a dus.
Se arată florile pe cîmp, a venit vremea cîntării, şi se aude glasul turturicii în cîmpiile noastre.
Se pîrguiesc roadele în smochin, şi viile înflorite îşi răspîndesc mirosul. Scoală-te, iubito, şi vino, frumoaso.
Porumbiţă din crăpăturile stîncii, ascunsă în scobiturile prăpăstiilor, arată-mi faţa ta, şi fă-mă să-ţi aud glasul! Căci glasul tău este dulce, şi faţa ta plăcută.
Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, cari strică viile; căci viile noastre sînt în floare.
Prea iubitul meu este al meu, şi eu sînt a lui; el îşi paşte turma între crini.
Pînă la răcoarea zilei, şi pînă la lungirea umbrelor, întoarce-te!... Iubitule, sai ca o căprioară sau ca puiul de cerb, peste munţii ce ne despart.