Psalmen 28

28

(Un psalm al lui David.) Doamne, către Tine strig. Stînca mea! Nu rămînea surd la glasul meu, ca nu cumva, dacă Te vei depărta fără să-mi răspunzi, să ajung ca cei ce se pogoară în groapă.

2

Ascultă glasul rugăciunilor mele, cînd strig către Tine, şi cînd îmi ridic mînile spre locaşul Tău cel Sfînt.

3

Nu mă lua de pe pămînt împreună cu cei răi şi cu oamenii nelegiuiţi, cari vorbesc de pace aproapelui lor şi, cînd colo, au răutate în inimă.

4

Răsplăteşte-le după lucrările lor şi după răutatea faptelor lor, răsplăteşte-le după lucrarea mînilor lor! Dă-le plata care li se cuvine!

5

Căci ei nu iau aminte la lucrările Domnului, la lucrarea mînilor Lui. Să -i doboare şi să nu -i mai scoale!

6

Binecuvîntat să fie Domnul, căci ascultă glasul rugăciunilor mele.

7

Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sînt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi -L laud prin cîntările mele.

8

Domnul este tăria poporului Său, El este Stînca izbăvitoare a unsului Său.

9

Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvîntează moştenirea Ta! Fii păstorul şi sprijinitorul lor în veci.