Amos 1
¶ Cuvintele lui Amos, care era dintre stăpânii de oi din Tecoa, pe care le-a văzut, referitor la Israel, în zilele lui Ozia, împăratul lui Iuda, și în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel, [cu ]doi ani înaintea cutremurului.
Și a spus: DOMNUL va răcni din Sion și își va înălța vocea din Ierusalim; și locuințele păstorilor vor jeli și vârful Carmelului se va ofili.
¶ Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Damascului și pentru patru, nu voi întoarce [pedeapsa ]lui, pentru că au treierat Galaadul cu unelte de vânturat, de fier;
Dar voi trimite un foc în casa lui Hazael, care va mistui palatele lui Ben-Hadad.
Voi frânge de asemenea zăvorul Damascului și voi stârpi locuitorul din câmpia Aven; și din casa Edenului pe cel care ține sceptrul; și poporul Siriei va merge în captivitate la Chir, spune DOMNUL.
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Gazei și pentru patru, nu voi întoarce [pedeapsa ]lui, pentru că au dus în captivitate pe toți captivii, ca să [îi ]dea Edomului;
Dar voi trimite un foc pe zidul Gazei care îi va mistui palatele;
Și voi stârpi pe locuitorul din Asdod; și din Ascalon, pe cel care ține sceptrul și îmi voi întoarce mâna împotriva Ecronului; și rămășița filistenilor va pieri, spune Domnul DUMNEZEU.
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Tirului și pentru patru, nu voi întoarce [pedeapsa ]lui, pentru că au dat Edomului pe toți captivii și nu și-au amintit legământul frățesc;
De aceea voi trimite un foc pe zidul Tirului, care îi va mistui palatele.
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale Edomului și pentru patru, nu voi întoarce[ pedeapsa ]lui, pentru că a urmărit pe fratele său cu sabia și a lepădat toată mila și mânia lui a sfâșiat neîncetat și și-a ținut mânia pentru totdeauna;
Dar voi trimite un foc asupra Temanului, care va mistui palatele Boțrei.
Astfel spune DOMNUL: Pentru trei fărădelegi ale copiilor lui Amon și pentru patru, nu voi întoarce[ pedeapsa ]lor, pentru că au spintecat femeile însărcinate din Galaad, ca să își lărgească granița;
Dar voi aprinde un foc în zidul Rabei și acesta îi va mistui palatele, cu strigare în ziua de bătălie, cu furtună în ziua vârtejului de vânt;
Și împăratul lor va merge în captivitate, el și prinții lui împreună, spune DOMNUL.