सभोपदेश 1
¶ Cuvintele Predicatorului, fiul lui David, împărat în Ierusalim.
Deșertăciunea deșertăciunilor, spune Predicatorul: deșertăciunea deșertăciunilor; totul [este] deșertăciune.
Ce folos are un om din toată munca lui pe care o face sub soare?
¶ [O] generație trece și [altă] generație vine, dar pământul rămâne pentru totdeauna.
Soarele de asemenea răsare și soarele apune și se grăbește spre locul său de unde a răsărit.
Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord; se învârtește continuu, și vântul se întoarce din nou conform rotirilor sale.
Toate râurile curg în mare, totuși marea nu se umple; la locul de unde râurile vin, într-acolo se întorc din nou.
Toate lucrurile [sunt] în osteneală; omul nu [o] poate rosti; ochiul nu se satură a vedea, nici urechea nu se umple cu auzire.
¶ Ce a fost, aceea va [mai] fi; și ce s-a făcut, se va [mai] face; și nu [este] nimic nou sub soare.
Este ceva despre care s-ar putea spune: Vezi, acesta [este] nou? Era deja în vechimea care a fost înainte de noi.
[Nu este] amintire a lucrurilor dinainte; nici nu va fi [vreo] amintire a [lucrurilor] ce vor veni la [cei ]ce vor veni după.
¶ Eu, Predicatorul, am fost împărat peste Israel în Ierusalim.
Și mi-am pus inima să caut și să cercetez prin înțelepciune toate câte sunt făcute sub cer; această osteneală grea a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să fie umiliți prin ea.
Eu am văzut toate lucrările făcute sub soare; și, iată, totul [este] deșertăciune și chinuire a duhului.
[Ce este] strâmb nu poate fi îndreptat, și ce lipsește nu poate fi numărat.
Am vorbit îndeaproape cu inima mea, spunând: Iată, am ajuns mare și am obținut mai multă înțelepciune decât toți [cei] ce au fost înainte de mine în Ierusalim; da, inima mea a văzut înțelepciune și cunoaștere din abundență.
Și mi-am pus inima să cunosc înțelepciunea și să cunosc nebunia și prostia; am priceput că aceasta de asemenea este chinuire a duhului.
Căci în multă înțelepciune [este] multă mâhnire, și cel ce mărește cunoașterea mărește întristarea.