出埃及记 31

31

Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:

2

Vezi, am chemat pe nume pe Bețaleel, fiul lui Uri, fiul lui Hur, din tribul lui Iuda;

3

Și l-am umplut cu duhul lui Dumnezeu, în înțelepciune și în înțelegere și în cunoaștere și în orice fel de meșteșug,

4

Pentru a concepe lucruri iscusite, pentru a lucra în aur și în argint și în aramă,

5

Și în tăierea pietrelor, pentru a fi montate și în sculptarea lemnăriei, pentru a lucra în orice fel de meșteșug.

6

Și eu, iată, eu l-am dat împreună cu el pe Aholiab, fiul lui Ahisama, din tribul lui Dan; și în inimile tuturor celor ce sunt înțelepți în inimă am pus înțelepciune, ca ei să poată face tot ce ți-am poruncit;

7

Tabernacolul întâlnirii și chivotul mărturiei și șezământul milei care [este] pe ea și tot mobilierul tabernacolului,

8

Și masa și vasele ei și sfeșnicul pur cu toate vasele lui și altarul tămâiei,

9

Și altarul ofrandei arse cu toate vasele lui și ligheanul și piciorul lui,

10

Și hainele serviciului și veșmintele sfinte pentru preotul Aaron și veșmintele fiilor săi, pentru a servi în serviciul de preot,

11

Și untdelemnul pentru ungere și tămâia dulce pentru [locul] sfânt: să facă conform cu tot ceea ce ți-am poruncit.

12

¶ Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:

13

Vorbește de asemenea copiilor lui Israel, spunând: Negreșit să țineți sabatele mele, căci acesta [este] un semn între mine și voi prin generațiile voastre; ca să știți că eu [sunt] DOMNUL care vă sfințește.

14

Țineți sabatul, căci el vă [este] sfânt; oricine îl pângărește să fie negreșit dat la moarte, pentru că oricine face [vreo] lucrare în el, acel suflet să fie stârpit din poporul său.

15

Șase zile să se facă muncă; dar în a șaptea [este] sabatul odihnei, sfânt pentru DOMNUL; oricine face [vreo] muncă în ziua de sabat, negreșit să fie dat la moarte.

16

De aceea copiii lui Israel să țină sabatul, ca să țină sabatul prin generațiile lor, [ca] legământ continuu.

17

Acesta [este] un semn între mine și copiii lui Israel pentru totdeauna, pentru că [în] șase zile DOMNUL a făcut cerul și pământul și în a șaptea zi s-a odihnit și a fost înviorat.

18

Și i-a dat lui Moise, când el a sfârșit de vorbit îndeaproape cu el pe muntele Sinai, două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.