Numbers 7

7

Și s-a întâmplat în ziua în care Moise a ridicat în întregime tabernacolul și l-a uns și l-a sfințit [pe el] și toate uneltele lui, deopotrivă altarul și toate vasele acestuia și le-a uns și le-a sfințit;

2

Că prinții lui Israel, căpeteniile caselor părinților lor, care [erau] prinții triburilor și erau peste cei care au fost numărați, au oferit,

3

Și au adus darul lor înaintea DOMNULUI, șase care acoperite și doisprezece boi; un car pentru doi dintre prinți și pentru fiecare dintre ei un bou și i-au adus înaintea tabernacolului.

4

Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:

5

Ia-[le] de la ei, ca să poată fi făcut serviciul tabernacolului întâlnirii; și să le dai leviților, fiecărui bărbat conform serviciului său.

6

Și Moise a luat carele și boii și le-a dat leviților.

7

Două care și patru boi le-a dat fiilor lui Gherșon, conform serviciului lor;

8

Și patru care și opt boi le-a dat fiilor lui Merari, conform serviciului lor, sub mâna lui Itamar, fiul lui Aaron, preotul.

9

Dar fiilor lui Chehat nu le-a dat nimic, deoarece serviciul sanctuarului ce le aparținea [era ca] ei să care pe umerii lor.

10

¶ Și prinții au adus [ofrande] pentru dedicarea altarului în ziua în care a fost uns, prinții au adus darul lor înaintea altarului.

11

Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Să aducă darul lor, fiecare prinț în ziua lui, pentru dedicarea altarului.

12

Și cel ce a adus darul său în prima zi a fost Nahșon, fiul lui Aminadab, din tribul lui Iuda.

13

Și darul său [a fost] un platou de argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă [erau] pline de floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

14

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină cu tămâie;

15

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;

16

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

17

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Nahșon, fiul lui Aminadab.

18

În a doua zi a oferit Nataneel, fiul lui Țuar, prințul lui Isahar.

19

A adus [ca] dar al său, un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

20

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

21

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

22

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

23

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Nataneel, fiul lui Țuar.

24

În ziua a treia [a oferit] Eliab, fiul lui Helon, prințul copiilor lui Zabulon.

25

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

26

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

27

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;

28

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

29

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Eliab, fiul lui Helon.

30

În ziua a patra [a oferit] Elițur, fiul lui Ședeur, prințul copiilor lui Ruben.

31

Darul său [a fost] un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

32

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

33

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

34

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

35

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Elițur, fiul lui Ședeur.

36

În ziua a cincea [a oferit] Șelumiel, fiul lui Țurișadai, prințul copiilor lui Simeon.

37

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

38

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

39

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

40

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

41

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Șelumiel, fiul lui Țurișadai.

42

În ziua a șasea [a oferit] Eliasaf, fiul lui Deuel, prințul copiilor lui Gad.

43

Darul său [a fost] un platou din argint în greutatea de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

44

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

45

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

46

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

47

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Eliasaf, fiul lui Deuel.

48

În ziua a șaptea [a oferit] Elișama, fiul lui Amihud, prințul copiilor lui Efraim.

49

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

50

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

51

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

52

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

53

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Elișama, fiul lui Amihud.

54

În ziua a opta [a oferit] Gamaliel, fiul lui Pedahțur, prințul copiilor lui Manase.

55

Darul său [a fost] un platou din argint, în greutatea de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

56

O lingură din aur de zece [șekeli], plină de tămâie;

57

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

58

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

59

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Gamaliel, fiul lui Pedahțur.

60

În ziua a noua [a oferit] Abidan, fiul lui Ghideoni, prințul copiilor lui Beniamin.

61

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

62

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

63

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

64

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

65

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Abidan, fiul lui Ghideoni.

66

În ziua a zecea [a oferit] Ahiezer, fiul lui Amișadai, prințul copiilor lui Dan.

67

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

68

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

69

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

70

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

71

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Ahiezer, fiul lui Amișadai.

72

În ziua a unsprezecea [a oferit] Paghiel, fiul lui Ocran, prințul copiilor lui Așer.

73

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

74

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

75

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

76

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

77

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Paghiel, fiul lui Ocran.

78

În ziua a douăsprezecea [a oferit] Ahira, fiul lui Enan, prințul copiilor lui Neftali.

79

Darul său [a fost] un platou din argint, greutatea lui [era] de o sută treizeci de [șekeli], un bol de argint de șaptezeci de șekeli, după șekelul sanctuarului; amândouă pline cu floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare;

80

O lingură din aur, de zece [șekeli], plină de tămâie;

81

Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an ca ofrandă arsă;

82

Un ied dintre capre ca ofrandă pentru păcat;

83

Și ca sacrificiu al ofrandelor de pace, doi boi, cinci berbeci, cinci țapi, cinci miei de un an, acesta [a fost] darul lui Ahira, fiul lui Enan.

84

Aceasta [a fost] dedicarea altarului, în ziua când a fost uns, de prinții lui Israel, douăsprezece platouri de argint, douăsprezece boluri de argint, douăsprezece linguri de aur;

85

Fiecare platou din argint [cântărind] o sută treizeci de [șekeli], fiecare bol șaptezeci, toate vasele din argint [cântăreau] două mii patru sute de [șekeli], după șekelul sanctuarului;

86

Lingurile din aur [erau] douăsprezece, pline cu tămâie, [cântărind] zece [șekeli] o bucată, după șekelul sanctuarului; tot aurul lingurilor [era] o sută douăzeci de șekeli.

87

Toate vitele pentru ofranda arsă [erau], doisprezece tauri, doisprezece berbeci, doisprezece miei de un an, împreună cu darul lor de mâncare; și doisprezece iezi dintre capre pentru ofranda pentru păcat.

88

Și toate vitele pentru sacrificiul ofrandelor de pace [erau], douăzeci și patru de tauri, șaizeci de berbeci, șaizeci de țapi, șaizeci de miei de un an. Aceasta [a fost] dedicarea altarului, după ce a fost uns.

89

Și când a intrat Moise în tabernacolul întâlnirii, ca să îi vorbească, a auzit vocea unuia vorbind de pe șezământul milei care [era] pe chivotul mărturiei dintre cei doi heruvimi și vorbea cu el.